Arhiva etichetelor: stress

iepurila

Sfaturi pentru a preveni stresul si depresia cu ocazia sărbătorilor!

Stresul şi depresia îţi pot afecta sănătatea şi distruge sărbătorile. Dacă planificăm totul dinainte şi suntem realişti şi căutăm şi suport putem ţine la distanţă atât stresul cât şi depresia.

De multe ori sărbătorile vin şi cu musafiri nepoftiţi- stresul şi depresia.

Sărbătorile nu vin oricum ci cu o listă lungă de sarcini şi obligaţii printre care putem aminti: curăţenia generală, cumpărăturile, pregătirea bucatelor şi preparatelor specifice, pregătirea de oaspeţi, organizarea mesei festive şi aşa mai departe funcţie de tradiţii şi obiceiuri.

Dar, cu ajutorul câtorva sfaturi practice putem minimiza stresul ce însoţeşte de cele mai multe ori sărbătorile. Ba chiar, putem realiza în final că ne-am bucurat de sărbători mai mult decât ne-am fi aşteptat.

Ponturi pentru a sta departe de stress şi depresie

Când stresul se află la nivelul cel mai ridicat este greu să te opreşti şi să te aduni.Cel mai bine este să încercăm din start să îl prevenim, mai ales dacă ştim că, în trecut sărbătorile au lăsat cumva umbre asupra noastră.

  1. Conştientizează-ţi sentimentele/emoţiile. Dacă se întâmplă ca cineva drag să-ţi fi decedat curând sau dacă pur şi simplu nu poţi fi alături de cei dragi, trebuie să conştientizezi că este normal să te simţi mâhnit şi întristat. Este OK să-ţi faci timp pentru a plânge  sau pentru a-ţi exprima emoţiile.Nu te poţi forţa să fii fericit doar pentru că sunt sărbători.
  2. Ieşi în lume. Dacă te simţi singur sau izolat, caută-ţi o comunitate, religioasă sau de evenimente sociale. Îţi pot oferi suport şi companie plăcută şi interesantă. Deasemenea şi voluntariatul te va ajuta să te eliberezi spiritual şi chiar să legi prietenii noi. Poţi face bine unui bătrân sau copilaş.realist
  3. Fii realist. Nu toate sărbătorile pot fi perfecte sau cum au fost anul precedent. Odată ce  familiile se dezvoltă şi se schimbă, cu ele se schimbă şi tradiţiile şi obiceiurile. Rămâi axat doar pe o parte din aceste ritualuri şi fii deschis către crearea altora noi. De exemplu dacă copiii tăi, deja adulţi nu mai pot veni în tradiţionala vizită de sărbători, caută alte metode de a sărbători alaturi de ei (albume foto, amintiri, imagini video).
  4. Detaşează. Încearcă să accepţi membrii familiei şi prietenii aşa cum sunt, chiar dacă nu se ridică poate la aşteptările tale. Lasă deoparte neînţelegerile pentru un moment mai propice discuţiilor. Fiţi înţelegători atunci când alţii devin supăraţi  sau iritaţi când ceva merge anapoda. Sunt şanse ca şi ei să resimtă stresul sărbătorilor.
  5. Menţine-te pe buget. Înainte de a pleca la cumpărături sau la achiziţionarea atenţiilor  stabileşte-ţi cât îţi permiţi să cheltuieşti. Apoi menţine-te pe acest buget. Nu încerca să cumperi fericirea cu o avalanşă de cadouri! Încearcă aceste alternative: fă o donaţie, un act caritabil, oferă cadouri homemade, sau de ce nu, iniţiază un schimb de cadouri în familie.
  6. Planifică. Alege anumite zile pentru cumpărături, gătit, vizitarea prietenilor şi alte soiuri de activităţi. Stabileşte dinainte meniul şi apoi întocmeşte şi lista de cumpărături; în felul acesta poţi evita agitarea de ultim moment şi uitarea anumitor ingrediente.
  7. Învaţă să spui NU. Să spui Da în loc să spui Nu, îţi poate lăsa sentimentul de resemnare şi de copleşire. Prietenii şi colegii vor înţelege că nu poţi participa la toate activităţile şi proiectele. Dacă îţi este imposibil să îi spui NU şefului, încearcă să îţi modifici agenda astfel încât să stabileşti priorităţi.
  8. Nu-ţi abandona obiceiurile sănătoase. Nu permite cu ocazia sărbătorilor să te abaţi de la obiceiurile tale sănătoase. Indulgenţa exagerată nu va face decât să accentueze stresul şi vina. Serveşte o gustare sănătoasă înainte de a participa la masa festivă sau la o petrecere pentru a nu depăşi limita la dulciuri, brânzeturi sau alcool. Continuă cu suficient somn şi activităţi fizice.relax
  9. Ia-ţi un „relaş”. Fă-ţi timp şi pentru tine. Petrece 15 minute doar cu tine, fără distrageri şi întreruperi. Asta te poate revigora cât să poţi face faţă oricăror provocări. Fă o plimbare nocturnă şi priveşte stelele. Ascultă o muzică relaxantă însoţită de aromaterapie. Găseşte o activitate care să-ţi reducă stresul prin calmare şi claritate mentală, încentinirea respiraţiei şi refacerea sinelui. Ai putea alege meditaţia, rugăciunea, tai-chi sau qi-gong.
  10. Apelează la suport specializat dacă este cazul. În ciuda celor mai straşnice eforturi pe care le-ai putea face s-ar putea să te regăseşti în cea mai adâncă tristeţe şi anxietate, copleşit de durerile fizice, incapabil de un somn normal, iritabil şi lipsit de speranţe, şi mai mult cu senzaţia că toate îndatoririle de rutină te suprasolicită. Dacă aceste sentimente şi-au pus amprenta pe tine în ultimul timp atunci mai mult ca sigur ar trebui să discuţi cu medicul tău sau să apelezi la un profesionist în sănătatea mentală.

     

Multă sănătate!

 

 

 

 

 

 

http://www.mayoclinic.org/healthy-living/stress-management/in-depth/stress/art-20047544