Arhiva categoriei: Rețete delicioase

mushroom-soup-recipe-cream-of-mushroom-soup-easy-soup-recipes.320x240

Ce să mai mâncăm noi?

Cum de sărbători am petrecut frumos şi sănătos, pe româneşte, acum este vremea să revenim la obiceiurile noastre vegetariene şi am întâmpinat luna ianuarie a noului an cu o ciorbiţă de „burtă” evident preparată din ciupercuţe pleurotus. Inclusiv părinţii mei au rămas cuceriţi de această variantă fără carne e unei ciorbe, bună pentru liniştit burtica mult solicitată de sărbători.

Se prepară atât de uşor încât nu îţi rămâne decât să te mobilizezi o dată după care te vei îndrăgosti.

Ai nevoie de:

  •     ciuperci pleurotus 500 gr
  •     condimente precum piper negru şi sare toate după gust
  •     smântână  200 gr de care preferaţi, fie din lapte de vacă fie vegetală din soia, caju
  •     usturoi cât mai aromat, românesc dacă se poate

Ciupercuţele se spală bine şi se toacă fâşii lungi, după care se pun la fiert cam 20 de minute. Când apa ajunge la temperaturi înalte adăugăm sare şi piper şi alte mirodenii preferate, mie îmi place puţin busuioc.

Când ciupercuţele au fiert bine adăugăm pasta de usturoi preparată în prealabil (adică usturoi pisat în mojar), amestecăm, lăsăm  5 minute pe foc să se activeze aromele după care oprim focul. Acum putem adăuga şi smântâna.

Dacă vrem să fie acră putem adăuga puţin borş sau suc de lămâie. Eu prefer lămâia.

Şi gata, ciorbiţa noastră este bună de servit.

Garantat merită încercat!

Batoane de seminţe

2013-08-28-b-01-raw-hemp-and-chia-barsPentru batoane energizante, imunizante, antiiflamatoare şi anticancerigene făcute de mâna noastră acasă avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • seminţe de susan 250/500 gr
  • seminţe de in 250/500 gr
  • seminţe de mei 250/500 gr
  • seminţe de dovleac 250/500 gr
  • seminţe de floarea soarelui 250/500 gr
  • caju 150 gr
  • migdale 150 gr
  • suc de lămâie 200 ml
  • suc de poartocală 150 ml
  • miere 2-3 linguri, sau după gust, mai adăugăm

Toate seminţele crude dar care nu au stat în umezeală şi desigur dacă se poate să fie  bio, se vor amesteca într-un castron mare după care începem să le pisăm la râşniţa de cafea.

După ce vom termina toată cantitatea de seminţe de râşnit, amestecăm bine bine cu celelalte ingrediente, după care formăm în palmă nişte batoane pe care le vom pune la frigider. Consumăm câte un baton dimineaţa şi unul seara. O puteţi transforma într-o gustare zilnică delicioasă şi benefică pentru sănătate.

Vă vor conferi energie pentru toată ziua, vitamine şi minerale, enzime, se vor ameliora dureri şi se va regla tranzitul intestinal.

Smoothie de susan şi fulgi de cocos

calcium-shakeNe place să bem dimineaţa la prima oră un smoothie din:

  • susan pisat
  • fulgi de cocos
  • cacao bio
  • miere
  • polen
  • suc de grepfruit / portocală
  • apa Kangen

Susanul crud râşnit  împreună cu toate celelalte ingrediente se dau la blender până obţinem o băutură fină cremoasă, pe care o servim imediat ca să evităm cât mai mult oxidarea ingredientelor.

Un început de zi minunat cu un pahar de energie şi optimism!

Ce ne oferă?

Susanul: cantităţi mari de cupru, mangan şi calciu. Sărurile de cupru ajută la menţinerea integrităţii pereţilor vasculari (prin intervenţia în metabolismul ţesutului conjunctiv) şi intervine în fenomenul mielogenezei şi în cel de osificare. De aceea, lipsa lui poate produce fenomenul de osteopatie. La copii, deficitul de cupru poate duce la tulburări în formarea globuleleor roşii, ceea ce favorizează apariţia anemiei. Cuprul acţionează, totodată, ca antiinfecţios în apărarea organismului, în efectele antiinflamatorii ale reumatismului acut, precum şi în cel antitumoral.

Migdalele: biotină

Cacaoa: oxigenarea creierului, antioxidarea celulară, eliberează serotonină şi dopamină, adică este perfectă pentru starea noastră de spirit.

Apa Kangen : PH control, antioxidare, oxigenare celulară, minerale, este restructurată molecular.

Polenul : aminoacizi, vitamine şi minerale

Caju : cupru, fosfor, magneziu, mangan, zinc

Seminţe de dovleac : mangan, fosfor, magneziu, cupru, zinc, vitamina E

Poftă bună la Sănătate!

broccoli

Reţete de post!

Câteva reţete rapide de post sau vegetariene desigur

 

Ciorbiţa de ştevie şi leurdă  🙂

 

Pentru această reţetă eu am folosit:

  • apa Kangen
  • ştevie din gradină ( cea din piaţă este la fel de bună, ideal nepoluată)
  • leurdă
  • morcovi şi ţelină
  • cartofei
  • mirodenii: busuioc, leuştean, mentă, rozmarin
  • bobiţe de soc sau coacăze ( opţional desigur dar delicios)
  • sare roz de himalaya
  • ulei de măsline
  • lămâie

Procedura este simplă

Aducem apa la temperaturi ridicate şi opărim ştevia un minut după care lăsăm ştevia la scurs şi aruncăm apa.

Punem la foc apa kangen ( este ceea ce folosesc eu pentru calitatea ei), aducem apa la o temperatură înaltă şi adăugăm morcovei şi ţelină taiate cubuleţe, mirodenii şi lăsăm să fiarbă.Treptat vom adăuga şi celelalte ingrediente precum ştevia taiată mărunt bineînţeles după ce s-a răcit, apoi cartofeii tăiaţi şi ei cubuleţe; apoi adăugăm şi leurda tăiată şi ea mărunt cu puţin timp înainte ca ciorbiţa să fie gata. Leurda contribuie şi ea la aromatizarea ciorbei de post prin gustul ei uşor inţepător între usturoi şi ceapă. Mie îmi place să adaug la supe şi ciorbiţe boabe de soc sau coacăze luate din cămara cu bunătăţi puse la uscat şi păstrat. Practic din această cămară m-am servit şi cu busuioc, leuştean şi mentă.

Dacă doriţi, după ce adăugăm şi sarea roz, putem face ciorba şi mai înţepătoare, uşor desigur, venind cu un plus de piper sau turmeric pentru cei ce nu folosesc piper.Turmericul îl adăugăm tot la final şi îi va da şi culoare ciorbei, punând doar un vârf mic.

Dupa ce am oprit focul, lăsăm să se liniştească ciorba şi adăugam după preferinţe ulei de măsline şi pătrunjel tocat.

 

Paste integrale cu spanac 

Pentru această reţetă simplă folosim:

 

  • Paste integrale  bio
  • apa alcalină
  • spanac de gradină
  • avocado
  • broccoli
  • sare roz
  • ulei de măsline
  • lămâie
  • condimente: busuioc

Pregătim spanacul: îl spălăm bine, noi nu îl curăţăm, folosim tot, îl tăiem fâşii mici, îl aşezăm într-un castron mare şi stropim cu lămâie.

Punem la fiert pastele în apa alcalină.

Spălăm broccoli foarte bine şi îi tăiem tulpinile. Nu fierbem broccoli, îl pregătim la aburi, sau în apa în care am fiert pastele, aşezăm broccoli cu tulpinile în jos şi lăsăm un pic în vas să dea în clocot apa şi oprim focul rămânând  acoperit.

Amestecăm în castron şi pastele alături de spanac, adăugăm uleiul şi condimentele, şi punem şi avocado tăiat după preferinţe, cubuleţe sau felii.

La final, în farfurie adăugăm şi bucheţele de broccoli uşor pregătite la abur, astfel îşi vor păstra aspectul ferm şi culoarea verde proaspăt.

 

Pate de năut şi verdeţuri pentru o gustare

Ingrediente:

  • Năut
  • Verdeţuri: pătrunjel, mărar, busuioc,spanac
  • Usturoi
  • Ulei de măsline
  • Sare
  • Lămâie

Năutul se spală bine bine şi se lasă la înmuiat în apă atât cât este necesar.

Eu pentru că folosesc apa Kangen pot lăsa la înmuiat doar câteva ore, nefiind necesar pâna a doua zi.

Fierbem năutul  după care îl lăsăm la scurs şi la răcit, dar păstrăm apa în care a fiert năutul.

Ne vom folosi de un blender, în care practic vom adăuga rând pe rând toate ingredientele necesare funcţie de preferinţe.

Ca blenderul să poată mixa bine năutul adăugăm din zeama rămasă de la fiert.

Facem pauze la mixat şi mai adăugăm ingrediente amestecând şi cu o spatulă de lemn dacă este necesar, după care adăugăm sare , ulei de măsline şi mirodenii.

Putem servi acest pate delicios fie simplu, fie alături de legume sau pe felii de pâine integrală, coapte nu prajite.

 

Poftă bună la servit!

 

 

 

 

 

Budincă de duminică

Sunt zile din acelea mohorâte, mai ales duminici în care ştii că o mică plăcere ar putea fi leneveala, vizionarea unul film plăcut şi savurarea unui desert.

Pentru că tot am scris despre seminţele de chia, m-am decis să improvizez repede o reţetă astfel încât să îmi rămână timp pentru relaxare şi un film bun.

Nu este prima oara când ne facem o budinca raw din seminţe de chia, dar ingredientele diferă de la o reţetă la alta. De data aceasta am folosit:

Cum procedăm?

În primul rând dacă ştim că vom folosi fructe de la congelator, le lăsăm la dezgheţat de cu o seară înainte, sau mai există varianta să punem fructele în miere la conservat / macerat aşa cum am mai spus şi într-un alt articol, astfel le putem folosi oricând fără a fi nevoiţi să aşteptăm.

Alunele, nucile şi stafidele le rehidratăm lăsându-le la înmuiat în apă alcalină şi restructurată cam 20 de minute .

Amestecăm seminţele de chia cu sucul de portocală, adăugând apă până ce devin gelatinoase.

IMG_0737 După care rând pe rând adăugăm şi celelalte ingrediente după bunul plac : punem mierea, stafidele, scorţişoara, seminţele de cânepă , mai amestecăm, apoi continuăm adăugând fructele, nucile şi alunele şi pudra de roşcove iar la final ornăm toată compoziţia cu fulgi de cocos şi o feliuţă de banană şi câteva agrişe sau orice alte fructe  de care dispunem.

IMG_0738 IMG_0739

 

 

 

 

Pentru o şi mai faină combinaţie la această budincă putem servi şi o băutură revigorantă: o limonadă de ghimbir tot aşa preparată repede repede la blender.

Folosim apă antioxidantă ca întotdeauna, miere pură,  lămâie proaspăt „culeasă din pom”, rădăcină de ghimbir şi el „crescut în grădină”. Am stors lămâia înainte (dar o puteţi adăuga bucăţi în blender dacă doriţi) şi am tocat ghimbirul mărunt cu un cuţit de ceramică de care mă folosesc mereu în bucătărie, tocmai pentru a evita oxidarea şi mixarea prelungită la blender.

Toate acestea merg mixate la blender cam 30 de secunde.

Rezultatul:

IMG_0745 IMG_0743 IMG_0740

 

 

 

 

Este o budincă foarte gustoasă, plină de vitamine şi minerale, dulce, care poate fi servită atât de adulţi cât şi de copii.

Iar limonada de ghimbir este absolut încântătoare.

 

Nu îmi fac probleme  din cauza tuturor  acestor produse pe care le cumpăr din comerţ şi care nu provin din surse organice, din agricultură bio şi aşa mai departe. De ce? Pentru că pe toate  înainte de a le folosi la gătit, le ţin în apă puternic alcalină cu ph 11.5 care este capabilă să elimine din aceste fructe şi legume tot ce înseamnă chimicale şi pesticide.

Nu este o obsesie ci este pur şi simplu o preocupare continuă pentru sănătate cu care am rămas după toate experienţele neplăcute din ultimii ani.

Oricum, dacă vreţi să aflaţi ce mai face această apă puternic alcalină cu ph 11.5 ( care nu este de băut) vă aştept întrebările şi comentariile.

Numai bine!

 

 

Chia-Seeds-inimioara

Minunatele seminţe de chia

M-am îndrăgostit de semințele de chia acum doi ani pentru minunatele calități și pentru uimitoarea putere de a se adapta dorințelor mele culinare.

Semințele de chia sunt niște semințe mititele comestibile fie deschise la culoare fie negre, fac parte din clasa Salvia hispanica și  își au originea în Mexic datând încă din vremea culturilor maya și aztecă. Chia s-ar traduce ‘putere’ tocmai pentru calitatea lor de a spori energia datorită aportului de proteine, fibre, carbohidrați, acizi grași Omega 3, calciu, fier, potasiu și antioxidanți.

Care sunt beneficiile semințelor de Chia?

Acizii grași Omega 3 și Omega 6 sunt acizi grași esențiali și trebuie să îi procurăm din surse alimentare deoarece organismul nostru nu îi produce. Acizii grași Omega 3 reduc inflamațiile și scad riscul dezvoltării unor boli cronice precum : boli de inimă, artrită, cancer. Tot cu ajutorul lor ne putem menține limitele normale ale greutății prin reglarea glicemiei și a insulinei.

Proteinele vegetale  Cu toții știm că proteinele sunt macronutrienți absolut necesari organismului nostru, ce ne controlează multe funcții; dacă vorbim despre diete vegetariene putem menționa că proteinele din Chia ne vor susține și dezvoltarea masei musculare.

Antioxidanții   ne ajută să luptăm împotriva radicalilor liberi, a îmbătrânirii și îmbolnăvirii țesuturilor, adică și împotriva bolilor degenerative precum cancer și boli de inimă.

Fibrele ne susțin buna funcționare a sistemului nostru digestiv, previn constipația, ne reglează tranzitul intestinal și îi ajută pe cei interesați la îndepărtarea kilogramelor în plus.

Mineralele precum magneziu și potasiu absolut indispensabile organismului nostru  sunt răspunzătoare pentru nivelul electrolitic în corpul nostru, metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor și controlul excitabilității neuromusculare.

Semințele de chia au o aromă discretă și pot fi folosite în diverse preparate culinare rapide, grație proprietății lor de a absorbi lichide foarte repede transformându-se într-un gel, o cremă sau budincă.

Prima oara am folosit semințele de Chia  la prepararea „icrelor vegetariene” urmând o rețetă clasică ce circulă pe internet pe un site de specialitate. Apoi, am folosit aceste semințe și la prepararea mic dejunului, pateuri din semințe, în bomboane sau în deliciosul lapte de susan/soia/migdale  cu cereale.

Pentru icrele vegetariene aveți nevoie de semințele de chia fie 50 fie 70 de grame ( sau puteți crește) apa vie ( ceea ce folosesc eu și vă recomand) sare de himalaya, ulei de floarea soarelui presat la rece și ulei de măsline, puțină lămâie, toate adăugate după gust și la final pentru cei ce doresc se adaugă și o ceapă mică tăiată mărunt.

SONY DSC

Puteți adăuga semințe de chia după cum spuneam în lapte sau într-un suc proaspăt de citrice, le putem adăuga într-un smoothie , sau puteți face o cremă delicioasă și consistentă din semințe chia, miere organică, pudră de roșcove, pudră de scorțișoară, puțin unt de cocos și fructe dintre care doriți: boabe de rodii, stafide, merișoare, banane.

Indiferent ce rețetă alegeți vă doresc să o savurați cu plăcere!

 

 

 

 

http://www.webmd.com/diet/features/truth-about-chia

http://www.eatingbirdfood.com/2011/08/why-eat-chia-seeds/

 

 

citrice.

Rețetă de băuturică fină „Smoothie”

O altă combinație pe care ne place să o savurăm în aceste dimineți mohorâte, este un smoothie ce se prepară rapid, mai ales când, în 15 minute trebuie să pornești spre serviciu.

Pentru 2 persoane  🙂 folosim:

  1. Un Grepfruit, o portocală și o lămâie
  2. O lingură de MSM
  3. O lingură de pudră de orz verde
  4. Patru linguri de semințe de susan crud
  5. Miere organică o lingură (opțional)
  6. Apă vie cam 200 ml

Citricele se vor stoarce la aparat, sau le puteți tăia bucăți și adăuga peste apa pură în blender, unde mai punem pudra de orz, Msm-ul și mierea.

Semințele de susan crud se râșnesc ( dacă nu avem alta variantă folosim râșnița de cafea) și se adaugă și ele in blender.

Folosim blender-ul 30 de secunde, facem un amestec din toate aceste ingrediente iar rezultatul este o  băutură fină, cremoasă, cu gust proaspăt și prietenos.

Fotografie0303

Sfatul meu este ca, apa și citricele să fie la temperatura ambientală înainte de a face această băutură, mai cu seamă că trebuie servită imediat.

 

 

Să o savurați sănătoși!

 

cicoarea

Cafeaua mea de cicoare şi arome naturale

Pentru cei care nu pot renunţa la obiceiul de a bea o cafea, există o variantă naturală, fără efecte secundare precum deshidratare, tensiune nervoasă cu excitabilitate şi oboseală la cateva ore după consumul cafelei clasice cu un conţinut de cofeină.

Cafeaua de cicoare, aşa cum o beau părinţii noştri (precum şi cea de năut), este naturală şi cu aport de vitamine precum vitamina A , C şi potasiu.

Cicoarea ( cichorium intybus) este o plantă ce creşte spontan la noi în ţară, în spaţii deschise  cu multă lumină şi cu un sol uşor umed.

Cafeaua de cicoare se  obţine din rădăcina plantei extrasă toamna, mărunţită şi prăjită,  o găsim în amestec  cu cereale  precum ovăz, orz şi uneori cu năut măcinat. Aceasta este un bun tonic şi digestiv, prin urmare se poate bea între mese pentru efecte asupra afecţiunilor digestive şi gastro-intestinale.

Cafeaua de cicoare înlătură oboseala şi calmează sistemul nervos.

Fotografie0300Cum o prepar?

Folosesc apă alcalină, ca la orice reţetă de a mea şi am două variante: fie aduc apa la temperatura preferată şi infuzez 2 linguriţe de cicoare, fie fac un decoct din aceeaşi cantitate.

La oricare din variante la început,  adaug în apă pudră de scorţişoară şi cardamon.

Obţin o cafeluţă foarte aromată cu un miros cuceritor, pe care o îndulcesc uneori cu melasă bio din trestie de zahăr.

Să o savurați!

 

 

 

 

 

 

Ce bem dimineața la mic dejun?

Dimineața avem nevoie să servim ceva puternic care sa ne asigure energia necesară pe următoarele ore, și eu sunt de părere că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei.

Aleg ceva simplu și care se poate pregăti rapid fără a diminua calitățile ingredientelor.

Pentru asta avem nevoie de blender, orice fel de blender este bun, și de râșnița de cafea. Râșnim semințele de susan crude bio, exact câte încap în râșniță dacă pregătim rețeta pentru două persoane, semințele de floarea soarelui de asemenea crude aceeași cantitate. În continuare în blender introduc un preparat din merișoare și miere, merișoarele proaspete au stat în prealabil la macerat în borcane cu miere două săptămâni, dar le puteți folosi și de la congelator, sau pe cele deshidratate, cam 100 de grame.                                                            merisoare

Adăugăm  două lingurițe de cacao pudră bio, fulgi de cocos după preferințe, scorțișoară o linguriță, și completăm cu 500 ml apă pură.

Eu folosesc de peste un an și jumătate la prepararea tuturor rețetelor mele, o apă ionizată, structurată și puternic alcalină.

După ce am amestecat toate acestea în blender, putem servi preparatul fie ca pe o băutură delicioasă și energizantă fie ca mic dejun .

Dacă îl servim ca mic dejun , după ce am turnat compoziția în boluri suficient de încăpătoare mai adăugăm pentru consistență, semințe de chia și bobițe de rodie.

Care sunt beneficiile acestei rețete?

Merișoarele, sunt printre cele mai puternice fructe de pădure bogate în antioxidanți (polifenoli) , mierea un antiinfecțios natural, scorțișoara antimicrobiană, pudra de cacao bio reduce stresul, semințele de Chia au un conținut ridicat de proteine, susanul îl folosim pentru bogata sa sursă de calciu, semințele de floarea soarelui crude desigur conțin vitamina E ce ne protejează sistemul cardiovascular, rodia pentru vitamina C.

Am enumerat doar o mică parte dintre beneficii pentru că vom povesti despre proprietățile ingredientelor din rețetă, în articole dedicate lor în categoria nutriție.