Arhiva lunii noiembrie 2013

agar-agar

Tot ce trebuie să știm despre Agar Agar!

Agar-Agar sau Kanten este o substanță obținută din algele  din zona Asiei de Sud-Est algele roșii (Rodophyta), substanță comestibilă desigur, folosită ca aliment comun în multe diete,în special vegetariene și vegane.

Utilizarea lui frecventă este ca, agent de îngroșare în multe preparate culinare : putem face răcitură vegetariană, gelatină pentru dulciuri,  supe, fructe conservate și alte deserturi. Continuarea Tot ce trebuie să știm despre Agar Agar!

fresh honey with honeycomb, spices and fruits

Cum ne păstrăm tenul hidratat?

Hidratarea vine din  interior cu toate acestea,  mai ales noi femeile trebuie să ne tratăm cu delicateţe tenul feţei, mai ales pe timpul sezonului rece.

Am descoperit de caţiva ani combinaţiile perfecte, cu ingrediente care nu sunt niciun secret, şi pe care le putem avea la îndemana în bucatarie, pentru că, bineînţeles mă refer la ingrediente sută la sută naturale, cat se poate de organice.

Pentru hidratare avem nevoie de următoarele:

  • ulei de măsline sau de canepă presat la rece, sau chiar un amestec din cele două
  • miere organică
  • suc de portocală ( portocala calatoreşte ceva pană la noi)
  • avocado ( şi el vine de departe)
  • argilă ( albă sau mixtă)

Intr-un bol de sticla sau ceramică, punem o lingură mare de ulei, tot cam atata miere, sucul stors dintr-o jumatate de portocală, un sfert de avocado pasat în prealabil, iar argila calculăm din ochi şi amestecăm toate acestea fie cu o linguriţa  de ceramică , fie cu o spatulă de lemn pană la omogenizare.

avocado

Dacă o vrem uşor călduţă o putem aşeza langă o sursă de căldură, sau încălzim pe foc putină apă alcalină şi adaugăm la reţetă, sau aşezăm bolul în bain-marie.

Aplicăm compoziţia pe faţă  ca o mască, şi vom aştepta 15-20 de minute, după care o vom îndepărta cu apă călduţa.

Vom avea un ten hidratat, vesel şi stralucitor.

Zilnic îmi întreţin tenul cu apa Beauty, apa prietenoasă cu ph-ul pielii, şi anume ph 6.00, apa de frumuseţe de la Kangen.

 

 

 

 

ambalaj

Ukon – Cel mai nou supliment antioxidant si antiinflamator!

Compania Enagic lansează pe piață un supliment unic, Kangen Ukon.

Ce este Kangen Ukon?

Este un produs natural, îmbogățit cu uleiuri esențiale de înaltă calitate, derivate din turmericul japonez, Ukon de primăvară cunoscut și sub denumirea de turmeric sălbatic, uleiuri distilate cu atenție și precizie în fabricile Enagic Ukon.

Ce are special Ukon-ul de Okinawa?

Doar produsul Enagic Kangen Ukon conţine uleiuri esenţiale provenite din turmericul de Okinawa. Fiecare ingredient în parte este sută la sută de origine naturală vegetală, foarte prietenos cu veganii, neconţinând nicio substanţă de origine animală.

Zona în care creşte Ukon este cunoscută sub numele Yanbaru ( partea de nord a insulei Okinawa). Aceasta este supranumită Comoara Naturii  ( shizen no takara ) în japoneză. Ukon-ul de primavară cultivat exclusiv pentru Enagic în culturi organice nu conţine niciun fel de substanţe chimice (compusi chimici).

Solul din Okinawa este foarte potrivit pentru cultivarea turmericului Ukon Kangen, asigurând un pat în straturi, dens şi bogat în nutrienţi.

Se mai spune că, inclusiv unghiul şi lungimea razelor solare în ţinuturile Okinawa sunt destinate creşterii armonioase a turmericului japonez.

Doar produsul Kangen Ukon implementează aportul de apă Kangen

Turmericul de Primăvară şi cel de Toamnă sunt igienizaţi şi dezinfectaţi cu apă super-acidă (ph 2,5 strong acidic water) chiar în fabricile Ukon Enagic.

Este primul supliment de pe piaţă produs în combinaţia unică: curcumin ( substanţa de bază a turmericului), apă Kangen şi uleiuri esenţiale sută la sută naturale, fără aditivi. Fiecare capsulă ambalată individual îşi menţine proprietăţile până ne decidem să le administrăm .

capsule

Capsulele gelatinoase sunt complet create din ingrediente antioxidante precum : ulei de măsline, ulei de perilla ( perilla oil-acizi graşi esenţiali Omega 3 si acid alfa linoleic în concentraţie de 50-60%; în anumite părţi ale Asiei uleiul de perilla este folosit în scopuri medicinale mai mult decât pentru savoarea sa mentolată, făcând parte din clasa mentei și a rozmarinului), ulei de seminţe de in şi tocotrienoli ( intră în componenţa Vitaminei E cu rol antioxidant).

Informaţii nutriționale

Se recomandă administrarea a 5 capsule pe zi.

La această doză zilnică recomandată găsim următoarele  valori nutriționale:

Cantitatea în DZR                              % Valoarea zilnică

Vitamina C                                                       5 mg                                                          8 %

Vitamina E(tocotrienol)                           36 UI                                                     120 %

Tiamină (vitamina B1)                               5 mg                                                    330 %

Riboflavina (vitamina B2)                       25 mg                                               1,471 %

Niacina                                                                 5 mg                                                     25 %

Acid folic                                                      150 mcg                                                    37 %

Vitamina B12                                                50 mcg                                                 833 %

Turmeric (rădăcină)                                 600 mg                                                       *

Ulei de turmeric (rădăcină)                     50 mg                                                       *

Ulei de măsline                                             419 mg                                                      *

Ulei de perilla                                                100 mg                                                       *

Ulei de in                                                            50 mg                                                        *

Ulei de luminița serii(primulă)              50 mg                                                        *

 

 

Sursa pentru acest articol:

https://www.enagic.com/technology_products.php?p=ukonsigma#p=ukonsigma